Optiuni
Recomandari
Articole
Portal si revista electronica intrebare.rotoxicomani
Vinovăţie şi atitudinea fata de toxicomani
Pornind de la ipoteza că atunci când considerăm că cineva este vinovat pentru starea negativă în care a ajuns avem o atitudine negativă faţă de acesta, am verificat dacă acest lucru este valabil şi în cazul toxicomanilor.
Studiul a confirmat faptul că unul dintre factorii care influenţează atitudinea faţă de o persoană aflată într-o situaţie dificilă este responsabilitatea acesteia pentru starea respectivă.Am măsurat atitudinea faţă de toxicomani (felul în care oamenii îi văd pe toxicomani şi ceea ce simt faţă de aceştia) la trei grupuri de subiecţi: cei cărora li se creează impresia că toxicomanul pe care îl evaluează nu este vinovat pentru faptul că a ajuns dependent de droguri, subiecţii care nu îl consideră pe toxicoman responsabil pentru starea lui şi subiecţii din grupul de control care nu primeau nici un fel de informaţie referitoare la responsabilitatea pentru apariţia consumului de droguri, ci evaluau toxicomanii ca grup.
Subiecţii din grupul de control au o imagine mai negativă faţă de consumatorii de droguri decât subiecţii care îi consideră responsabili pentru apariţia, respectiv pentru menţinerea consumului de droguri. Acest lucru contrazice intuiţia, dar este totuşi explicabil. La grupul de control apare categorizarea şi stereotipizarea (includerea persoanei într-un grup şi considerarea ca grupul are anumite caracteristici), pe când subiecţilor cărora li se spune că persoana care consumă droguri nu este responsabilă pentru apariţia sau pentru menţinerea toxicomaniei primesc informaţii individualizate şi nu li se activează stereotipul, ci încearcă să judece persoana pe baza informaţiilor puţine şi irelevante, dar totuşi individualizate, pe care le deţin despre aceasta.
În lipsa oricărei informaţii despre un individ observatorii sociali fac judecăţi asupra lui şi îl evaluează în funcţie de stereotipul pe care îl au despre grupul în care îl pot încadra pe cel asupra căruia fac judecăţi. Atunci când dispun de informaţii individualizante, observatorii sociali nu sunt nevoiţi să mai apeleze la stereotip sau cel puţin nu doar la stereotip.
Subiecţii care consideră că toxicomanii nu sunt responsabili pentru apariţia consumului de droguri îi judecă mai puţin negativ decât subiecţii care nu primesc nici o informaţie în acest sens pentru că informaţiile de care dispun duc la deculpabilizarea ţintei judecăţii sociale. Faptul de a primi un text în care toxicomanul nu este responsabil pentru menţinerea dependenţei de droguri este posibil să nu elimine în totalitate ideea responsabilităţii şi de aceea atitudinea rămâne totuşi negativă.
Subiecţii din grupul de control au o atitudine mai negativă faţă de consumatorii de droguri decât subiecţii care consideră că persoana descrisă în text aparţine sau nu propriului grup pentru că la primii se activează stereotipul, pe când cei din urmă îi evaluează pe baza informaţiilor individualizate. Pare ciudat faptul că subiecţii care consideră că persoana descrisă în text nu aparţine propriului grup au o atitudine negativă faţă de aceştia. Aceast rezultat se poate explica prin tendinţa de a respinge oaia neagră, adică deviantul, din propriul grup. Avem tendinţa de ai evalua persoanele excepţionale din propriul grup mai pozitiv decât pe persoanele similare din alte grupuri, cărora avem tendinţa de a le minimiza valoarea. La aceasta se adaugă tendinţa de a evaluat mai negativ deviantul din propriul grup decât pe deviantul din alt grup pentru că avem tendinţa de a-l exclude din grup pentru a nu fi identificaţi cu acesta şi a nu fi discriminaţi din această cauză. Cele două tendinţe apar în favoarea menţinerii unei stime de sine pozitive prin identificarea cu persoane excepţionale şi creării unei imagini favorabile despre noi în ochii celorlalţi.
Subiecţii au o reacţie afectivă pozitivă faţă de consumatorii de droguri, poate şi datorită faptului că vor să se prezinte pe sine într-o lumină favorabilă, dezirabilă social. Aşa cum era de aşteptat, cea mai pozitivă reacţie o au subiecţii care consideră că toxicomanii nu sunt responsabili pentru apariţia, respectiv menţinerea consumului de droguri, urmaţi de subiecţii din grupul de control, iar cea mai puţin pozitivă atitudine o au subiecţii care consideră că toxicomanii sunt responsabili pentru apariţia, respectiv menţinerea consumului de droguri. Deci faptul de a şti că toxicomanul este responsabil pentru apariţia sau menţinerea consumului de droguri nu face ca imaginea să fie mai negativă decât atunci când nu se ştie nimic în această privinţă, dar face ca reacţia afectivă să fie mai puţin pozitivă. Salienţa ţintei judecăţii sociale (faptul că iese în evidenţă) datorată individualizării acesteia duce la blamarea acesteia şi la o raportare afectivă negativă.
În ceea ce priveşte reacţia afectivă în funcţie de apartenenţa grupală a ţintei sociale, observăm că cea mai puţin pozitivă reacţie afectivă apare în cazul în care toxicomanul aparţine propriului grup. Este valabilă aceeaşi explicaţie ca şi în cazul atitudinii şi anume aceea că avem tendinţa de a respinge oaia neagră, adică deviantul, din propriul grup.afectiv.
În ceea ce priveşte ipotezele s-a confirmat ipoteza referitoare la responsabilitatea pentru apariţia consumului de droguri. Subiecţii care consideră că toxicomanul este responsabil pentru apariţia consumui de droguri au o imagine, o reacţie afectivă şi o atitudine în general mai negativă decât subiecţii care nu îl consideră responsabil pentru apariţia consumului de droguri.
Faptul că nu se confirmă ipoteza legată de responsabilitatea pentru menţinerea toxicomaniei se poate datora faptului că nu am reuşit să manipulez această variabilă şi să induc subiecţilor ideea că ţinta descrisă în text ar putea să nu fie responsabilă pentru menţinerea stării în care se află. În concordanţă cu teoria credinţei într-o lume dreaptă a lui Lerner, este mai uşor să accepţi că există accidente şi că este posibil ca cineva să ajungă toxicoman independent de ceea ce face, dar este mai greu să accepţi că acea persoană nu ar avea control asupra stării rezultate şi că nu este responsabilă şi vinovată pentru faptul că nu renunţă la droguri. Studiile arată că stigmatizarea în general, deci şi stigmatizarea toxicomanilor dacă ea există, include credinţa că aceştia sunt responsabili pentru menţinerea consumului de droguri, că ei pot controla acest lucru şi ar reuşi să renunţe la acest obicei rău dacă ar vrea cu adevărat.
În plus, atunci când toxicomanul este responsabil de apariţia consumului de droguri, faptul de a fi responsabil şi de menţinerea acestuia face ca atitudinea faţă de acesta să fie şi mai negativă. Apare şi efectul reciproc de potenţare, adică atunci când toxicomanul este responsabil de menţinerea consumului de droguri, faptul de a fi responsabil şi de apariţia acestuia face ca atitudinea faţă de acesta să fie şi mai negativă.
În concluzie, studiul a confirmat faptul că unul dintre factorii care influenţează atitudinea faţă de o persoană aflată într-o situaţie dificilă este responsabilitatea acesteia pentru starea respectivă. Acest rezultat este în concordanţă cu teoria lui Lerner asupra credinţei într-o lume dreaptă (despre care am scris într-un articol anterior). Dacă o persoană a cauzat prin propriul comportament apariţia unui nenorociri, oamenii vor considera că merită ceea ce i s-a întâmplat şi vor avea o atitudine negativă faţă de acea persoană.
Preciazm ca acest articol este o prezentare a rezultatelor unei cercetari psihologice pentru lucrarea de licenta a autoarei, la Facultatea de Psihologie,Iasi.
