Reclame inserate în jocuri

Furnizorul de jocuri online Shockwave.com va începe să ofere o modalitate de inserare a reclamelor în jocurile online. Deşi se consideră a fi prima dată când jocurile de pe web sunt invadate într-o asemenea manieră, este doar una din numeroasele metode folosite de firmele de publicitate pentru a-şi atinge audienţa mereu în schimbare.
Stâlpii de bază ai publicităţii din ziare şi televiziune s-au erodat în ultimii ani când potenţialii consumatori – mai ales bărbaţii tineri – au petrecut mai mult timp cu jocuri video şi pe internet.
Reclamele se strecoară peste tot, fie pe pereţii terenurilor de sport, produse plasate strategic în filme sau pop-up-uri enervante pe internet. Apar până şi în jocurile video pe consolă.
Era doar o problemă de timp pentru ca reclamele să apară şi în jocurile de pe web. Aceste jocuri captivante, de acţiune, de cărţi sau puzzle-uri au atras 56 de milioane de vizitatori unici doar în luna Septembrie.
Shockwave.com vrea să capitalizeze migrarea dolarilor obţinuţi din publicitatea pe internet. Această firmă găzduieşte peste 200 de jocuri şi susţine că cele 20 milioane de vizitatori ai site-ului au jucat peste 25 milioane de sesiuni luna trecută.
Reţeaua de publicitate care va fi lansată în curând va permite inserarea de imagini sau nume de firme în cadrul jocurilor. Numărul de afişări al reclamelor va fi contorizat, se va înregistra impresia făcută de acestea şi se vor putea selecta reclamele în funcţie de piaţa geografică.
Într-un joc care durează aproximativ 15 minute jucătorul va putea vedea reclame de 25 de ori. Acestea vor fi amplasate în aceleaşi locuri în care ar apărea în lumea reală fără a interfera în desfăşurarea jocului.


Optiuni
Recomandari
Articole
Bărbaţii, femeile şi paginile web