Optiuni
Recomandari
Articole
Secretele buniciiMemoria celulelor
Memoria celulelor reprezintă noţiunea speculativă conform căreia celulele corpului omenesc conţin informaţii referitoare la personalitate, gusturi, şi trecut independent de codul genetic sau celulele din creier. Poate că ideea pentru acest nonsens a pornit de la filme cum ar fi Brian’s Song. În acel film, Piccolo în vârstă de 26 de ani (interpretat de James Caan) suferind de cancer este vizitat la spital de Gayle Sayers (interpretat de Billy Dee Williams), prietenul său jucător la Chicago Bears. Piccolo a primit o transfuzie de sânge şi îl întreabă pe Sayers dacă a donat sânge pentru el. Când Sayers spune că da Piccolo comentează că asta explică de ce îi este poftă de citlină.
Sau poate că ideea a pornit de la L. Ron Hubbard. În Dianetics acesta specula că memoria celulelor ar explica cum funcţionează engramele.
Poate că ideea a venit de la Le mains d’Orlac de Maurice Renard (1875-1939), o poveste despre un pianist care îşi pierde mâinile într-un accident şi primeşte în urma unui transplant mâinile unui ucigaş. Deodată pianistul simte nevoia să ucidă. Mai multe variante ale poveştii lui Renard au fost ecranizate, inclusiv Orlacs Hande, in film mut austriac din 1935, Mad Love (1935), Les mains d’Orlac (1960) şi Hands of a Stranger (1962). O poveste asemănătoare este spusă de Pierre Boileau şi Thomas Narcejac (autorii lui Vertigo) în Et mon tout est un homme (1965) care a fost ecranizată în filmul Body Parts din 1991. Un psihiatru de la închisoare îşi pierde un braţ într-un accident şi primeşte braţul unui criminal executat. Braţul respectiv capătă o personalitate proprie.
Mai recent Claire Sylvia, care a suferit un transplant de inimă şi plămân a pus pofta de bere resimţită pe seama faptului că donatorul fusese un bărbat de 18 ani care a murit într-un accident de motocicletă. Ea chiar a scris o carte referitoare la acest subiect, care urmează să fie transformată în film având-o în rolul principal pe Sally Field. Paul Pearsall, psiholog şi autor al cărţii The Pleasure Principle, de asemenea susţine teoria memoriei celulelor şi a transferului. Pearsall merge mai departe cu speculaţiile afirmând că inima deţine cunoştinţe codate care ne leagă de tot ce ne înconjoară. Acel agregat de cunoştinţe este spiritul şi sufletul. Inima este un organ sensibil, gânditor, simţitor şi comunicativ. De unde a aflat el aceste lucruri nimeni nu poate şti. Poate că i-au spus extratereştrii sau înţelepţii din est. Sau poate a citit proza de ficţiune scrisă de Edna Buchanan care întreabă ce se întâmplă dacă sufletul este conţinut în ADN sau invers.
Sylvia Browne predă un curs pentru un program de educaţie alternativ în Sacramento denumit Healing Your Body, Mind & Soul. Într-o şedinţă de două ore D-na Browne învaţă pe oricine cum să acceseze direct codul genetic din fiecare celulă, să îl manipuleze şi să reprogrameze corpul aducându-l la o stare normală. În ciuda aberaţiilor afirmate cursul a fost un succes.
Ce se întâmplă totuşi dacă mâncăm prea multă carne de pui? Ne creşte o creastă, începem să cotcodăcim şi ni se face poftă de seminţe? Şi ce este cu toate sunetele acelea ciudate care se aud noaptea, e cumva vecinul diabetic care foloseşte insulină porcină şi bovină? Vai de copilul care a primit o inimă de maimuţă!
Surse:
