Etape de dezvoltare

Schimbările pe care le veţi observa la copilul dumneavoastră în primul an de viaţă or să vă surprindă şi încânte. O să vă gândiţi la această perioadă dorindu-vă să fii durat mai mult.
Primele zile
Copilul se dezvoltă rapid şi veţi observa ca la două săptămâni se uită cu atenţi la faţa dumneavoastră ca apoi la şase săptămâni să vă recunoască şi să vă zâmbească.
Veţi auzi copilul folosind diferite tipuri de plâns, unul va spune ,,Mi-e sete” şi altul va spune ,,Sunt obosit”.
În primele patru săptămâni copilul va dormi între 15 şi 16,5 ore pe zi, inclusiv patru sieste în timpul zilei… deşi unii pot supravieţui şi doar cu nouă ore.
Când copilul ajunge la şase – opt săptămâni veţi observa dezvoltarea limbajului – gângureli şi chicote se alătură plânsului pentru a vă atrage atenţia. Îi va face plăcere când vă jucaţi de-a ascunselea cu mâinile.
La trei luni îşi va putea ţine capul sus când stă pe burtă şi se întinde să apuce jucării colorate.
3 – 6 luni
Urmărind dezvoltarea copilului între trei şi şase luni îl veţi vedea începând să se rostogolească, să-şi ţină capul sus când stă în şezut şi să ia în mână jucării şi alte obiecte. Va duce la gură toate jucăriile şi tot ce poate apuca.
Îl veţi auzi cum râde, chicoteşte şi va începe să experimenteze punând două sunete împreună cum ar fi ,,a-gu". Dacă îi cântaţi cântece simple acest lucru îl va calma.
Acum copilul va dormi în medie 14 – 15 ore pe zi cu 3 sieste în timpul zilei.
6 – 9 luni
Începând de la şase luni copilul va învăţa să se deplaseze începând să se târască. S-ar putea să se târască înapoi sau să nu o facă de loc ci doar să se mute pe fund. Va sta în şezut fără ajutor iar la nouă luni se poate ridica în picioare ţinându-se de mobilă sau mâinile cuiva.
Veţi auzi sunete repetate ca ,,dadadadada” ca şi imitări ale sunetelor făcute de dumneavoastră. Aceştia sunt primii paşi de formare a cuvintelor care vor apărea la 12 – 15 luni.
Trebuie să îi vorbiţi copilului pentru a-i stimula vocabularul, oricât de limitat ar fi acesta. Dacă vă îngrijorează dezvoltarea limbajului puteţi consulta doctorul şi cere un test al auzului.
La 6 – 9 luni copilul va dormi 14 ore pe zi, inclusiv două sieste în timpul zilei.
La un an
Când se aproprie aniversarea de un an copilul va sta în picioare fără ajutor şi va începe să meargă. Acest lucru se poate petrece oricând între 10 şi 18 luni. Dacă încă nu merge la 18 luni consultaţi doctorul.
Copilul poate să arunce un obiect, să arate cu degetul şi să facă ,,pa” cu mâna. Veţi auzi ,,mama” şi ,,dada” ca şi o mulţime de bolboroseli. Va începe să înţeleagă cuvântul ,,nu” în jur de 12 luni.
Copilul va continua să doarmă 14 ore pe zi dar cele două sieste se vor scurta.
(Sursă – BBC News)


Optiuni
Recomandari
Articole
Roboţi care să ajute la dezvoltarea aptitudinilor sociale