Dragostea romantică durează doar un an

Unele cupluri s-ar putea să nu fie de acord cu acest lucru dar părerea cercetătorilor italieni este că dragostea romantică durează un pic mai puţin de un an.
Un compus chimic din creier pare să fie responsabil pentru fiorii dragostei.
Cercetătorii spun că nivelul ridicat al unei proteine este în directă legătură cu sentimentele de euforie şi dependenţă încercate la începutul unei relaţii. După ce au studiat oameni aflaţi în relaţii de lungă şi scurtă durată şi persoane singure, au descoperit că în timp nivelul scade.
Echipa de specialişti a analizat alterarea proteinei numită neurotrofină care se găseşte în circuitul sangvin la bărbaţi şi femei între 18 – 31 ani. Aceştia au studiat 58 de persoane care începuseră recent o relaţie şi au comparat concentraţia de proteine cu cea găsită la persoane aflate într-o relaţie de lungă durată sau singure.
În cazul celor care abia începuseră o relaţie concentraţia proteinei care cauzează apariţia nervilor, cu semne uşor de observat cum ar fi palme transpirate şi emoţii la stomac, era mult mai mare. După un an, la cei 39 de oameni care aveau în continuare aceeaşi relaţie concentraţia se redusese la normal.
Acest rezultat nu înseamnă neapărat că oamenii nu se mai iubesc ci doar că nu mai este o dragoste acută. Iubirea devine mai stabilă, dragostea romantică pare să se fi terminat.
(Sursă – ABC News)


Optiuni
Recomandari
Articole
Schizofrenia ÅŸi medicamentele