Comunicarea cu copilul

S-ar putea să fiţi surprinşi să aflaţi că puteţi comunica cu copilul nenăscut dacă îi vorbiţi sau îi puneţi muzică să asculte.
Nu este niciodată prea devreme pentru a începe comunicarea cu copilul
Deşi bebeluşul nu poate vorbi el va comunica cu dumneavoastră din momentul în care s-a născut. Primele încercări de comunicare se fac prin contact vizual – se va uita fix la faţa dumneavoastră – curând fiind urmat de gângurit şi zâmbete.
Uitaţi-vă în ochii copilului de la o distanţă de 20 – 25 cm, distanţa necesară pentru nou-născuţi ca să focalizeze imaginea. Mângâiaţi uşor copilul, zâmbiţi-i, vorbiţi sau cântaţi-i, acestea sunt toate modalităţi foarte bune de comunicare.
Vorbiţi cu copilul – urmăriţi-i reacţiile şi aşteptaţi răspunsul. Aceasta ajută la stabilirea unui model pentru conversaţiile viitoare. Priviţi îndeaproape limbajul corporal – orice mişcare a braţelor şi picioarelor este parte din răspunsul copilului.
Priviţi mişcările copilului – ascultaţi cel mai mic sunet şi acordaţi-i toată atenţia – veţi observa modurile subtile în care vă răspunde. Comunicaţia timpurie este modalitatea în care învăţaţi copilul să înţeleagă lumea. Adesea cel mai bun moment să comunicaţi în mod activ cu copilul este după masă când acesta este relaxat şi mulţumit. Nu vă faceţi griji, majoritatea părinţilor o fac în mod instinctiv.
Nu uitaţi că plânsul este de asemenea o parte importantă a limbajului copilului şi modalitatea principală de comunicare a nevoilor până la învăţarea vorbirii. Răspunzând rapid la plânsul copilului îl ajutaţi să se simtă în siguranţă.
Priceperea în ascultare este una din însuşirile vitale pentru dezvoltarea relaţiei cu copilul. La început totul se reduce la ascultarea ţipetelor şi diferenţierea între cele care au legătură cu foamea, plictiseala sau supărarea. Mai târziu aceasta va deveni baza unei relaţii bune şi parte de bază a răspunderii la nevoile copilului.
Modalităţi de vorbire
- Folosiţi cuvinte drăgăstoase, blânde – copii înţeleg din tonul vocii dacă aveţi o atitudine pozitivă sau nu. Vorbiţi încet faţă în faţă cu copilul pentru a evita stimulii care îi distrag atenţia.
- Folosiţi limbajul bebeluşilor – acesta este un mod mai ascuţit de a vorbi şi este preferat de bebeluşii din întreaga lume. Este practicat în mod universal în toate limbile şi probabil o veţi face în mod automat când vorbiţi cu copilul.
- Faceţi conversaţie – descrieţi ceea ce faceţi. Descrieţi ce face copilul. Obişnuiţi-vă să vorbiţi despre lucruri simple în perioada în care creşte copilul.
- Vorbiţi despre orice – când copilul este un pic mai mare vorbiţi despre orice pentru că acest lucru îl ajută la dezvoltarea limbajului.
- Denumiţi obiecte – pentru copiii mai mari spuneţi-le numele obiectelor mai ales când încep să arate spre ele cu degetul. Copilul va învăţa cea mai mare parte din limbaj de la dumneavoastră. La sfârşitul primului an va înţelege o mare parte din ce îi spuneţi şi probabil va fi capabil să urmeze instrucţiuni simple.
- Încurajaţi încercările copilului – nu râdeţi de el când pronunţă cuvintele greşit, deoarece se poate descuraja. Încurajaţi-i încercările de a vorbi cu dumneavoastră.
- Citiţi împreună – începeţi cu cărţi cu poze speciale pentru copii. Acest lucru are o valoare inestimabilă pentru copil deoarece îl ajută să îşi perfecţioneze cuvintele, limbajul şi capacitatea de ascultare.
- Bucuraţi-vă de conversaţii împreună – pe la 8 – 12 luni va începe să bolborosească şi să spună cuvinte simple ca ,,dada” şi ,,mama”. Vorbiţi direct cu el – este foarte important pentru dezvoltarea vorbirii. Lăudaţi-l pentru fiecare realizare legată de limbaj, chiar dacă nu înţelege încă toate cuvintele.
(Sursă – BBC News)


Optiuni
Recomandari
Articole
Roboţi care să ajute la dezvoltarea aptitudinilor sociale