Aromoterapia

Aromoterapia este un termen folosit de chimistul francez Rene Maurice Gattefosse în anii ’20 pentru a descrie folosirea de uleiuri obţinute din plante, flori, rădăcini, seminţe pentru a vindeca boli. Termenul este puţin înşelător deoarece aromele uleiurilor, fie naturale sau sintetice, nu sunt ele însele de obicei folosite ca tratament. Aromele sunt folosite pentru a identifica uleiurile, a determina contrafacerea şi a revitaliza memoria, dar nu şi pe
ntru a duce la vindecare în mod direct. Esenţa uleiului, proprietăţile sale chimice, este cea care îi dă proprietăţile terapeutice deţinute. Mai mult, vaporii sunt folosiţi în unele dar nu toate cazurile de aromoterapie. În cele mai multe cazuri, uleiul este frecat pe piele sau ingerat în ceai sau alt lichid. Unii aromoterapeuţi consideră chiar şi gătitul cu plante medicinale ca fiind tot un tip de aromoterapie.Puterea vindecătoare a esenţelor de uleiuri este marea atracţie a aromoterapiei. Aceasta este de asemenea marea îndoială a scepticilor. Există puţine dovezi pentru afirmaţiile făcute de aromoterapeuţi legate de
variatele proprietăţi curative ale uleiurilor. Majoritatea sprijinului acordat puterii vindecătoare a acestor substanţe cum ar fi uleiul din copacul de ceai se bazează pe mărturii ale unor persoane neiniţiate. Mult mai convingătoare ar fi nişte studii de control realizate de specialişti.În afara experienţei personale, singurul tip de cercetare de care sunt interesaţi aromoterapeuţii pare să fie cititul a ceea ce alţi aromoterapeuţi au spus sau cred despre plante sau uleiuri. Practicienii şi comercianţii de produse de aromoterapie par să fie singuri neinteresaţi de testarea ştiinţifică a afirmaţiilor lor, multe dintre care sunt empirice şi ar pu
tea fi uşor testate. Desigur, există mulţi aromoterapeuţi care fac afirmaţii imposibil de testat, cum ar fi modul în care uleiurile afectează corpul interior, echilibrează chakrele, armonizează fluxul energetic, readuc pe cineva în centrul lor, sau contribuie la dezvoltarea spirituală. Aromoterapia se presupune că reface sau îmbunătăţeşte sănătatea mintală, emoţională, fizică sau spirituală. Astfel de afirmaţii nu sunt în esenţă testabile. Ele aparţin mitologiei New Age şi nu pot sta la baza nici unei discuţii sau dezbateri folositoare.Când
aromoterapeuţii se angajează în dezbateri profesionale asupra subiectelor empirice acestea se axează în general pe contradicţia dintre superioritatea uleiurilor naturale asupra celor sintetice deşi chiar şi aici referinţe la studii ştiinţifice asupra problemei sunt considerate a fi inutile. Felul în care aromoterapeuta Daniele Ryman, o apărătoare a uleiurilor naturale, tratează subiectul lavandei este un caz tipic. În cartea acesteia, Aromoterapie, sunt furnizate nişte informaţii botanice şi istorice despre plantă, inclusiv o afirmaţie făcută de Matthiole, un botanist din secolul al XVI-lea, conform căreia lavanda este un panaceu care poate vindeca epilepsia, apoplexia şi problemele mintale. Ea spune că principalii constituenţi ai lavandei sunt alcooli cum ar fi borneol, geraniol şi linalol şi esteri ca geranil şi linalil. Lavanda de asemenea conţine o concentraţie mare de fenol, un antiseptic şi antibiotic puternic. Ea subliniază faptul că deşi multe esenţe de uleiuri sunt foarte toxice, lavanda este unul dintre cele mai puţin toxice uleiuri. Apoi susţine că lavanda este uleiul cel mai adesea asociat cu arsuri şi tratamentele dermatologice. Ea spune că lavanda este foarte eficientă la tratarea cistitei şi vaginitei. Mai mult, ca iarbă de ceai, lavanda este bună ca tonic de dimineaţă pentru convalescenţi, ca digestiv după mese, pentru boli reumatice şi la prima apariţie a răcelii sau gripei. Pentru a prevenii apariţia varicelor Ryman propune masarea picioarelor cu un ulei conţinând lavandă, lămâie şi soia.Î
nsă nu spune nicăieri că cineva ar fi realizat un studiu asupra lavandei pentru a testa oricare dintre aceste afirmaţii. Este adevărat că expresii ca ‘foarte eficient’ şi ‘este bun’ nu sunt foarte precise, dar nu sunt total evazive ca ‘ajută’ (ceea ce se presupune că face lavanda adăugată în baie pentru celulită). Iar ‘cel mai adesea asociată’ cu arsurile nu înseamnă neapărat că le şi vindecă. Totuşi, aceste afirmaţii pot fi făcute suficient de precise pentru a fi testate deşi este îndoielnic faptul că Ryman şi majoritatea celorlalţi terapeuţi au vreun interes să se realizeze astfel de teste.Din
motive necunoscute Ryman nu menţionează uzul lavandei pentru reducerea stresului în capitolul dedicat acesteia. În secţiunea despre ,,Insomnie” însă spune că lavanda este un narcotic slab recomandat pentru oboseală fizică şi psihică. Un studiu a fost realizat dar nemenţionat de Ryman, care compară efectele aromoterapiei asupra pacienţilor aflaţi la reanimare folosind lavandă, masaj şi odihnă, iar concluzia acestuia a fost că odihna este cea mai bună.Nu
trebuie însă se renunţăm cu totul la aromoterapie. Când avem o răceală şi nasul înfundat toţi folosim un amestec de camfor, mentol şi ulei de eucalipt. Strict vorbind, suntem aromoterapeuţi practicanţi. Totuşi, când vedem ce susţin oamenii care se consideră aromoterapeuţi, trebuie să concludem că aromoterapia este mai mult o terapie medicală alternativă pseudoştiinţifică. Este un amestec de folclor, încercare şi eroare, anecdotă, mărturie, spiritualitate New Age şi fantezie. Ceea ce îi lipseşte aromoterapiei este capacitatea de a mirosi non-sensul.Surse:
Aromatherapy: Making Dollars out of Scents Scents and Nonsense: Does Aromatherapy Stink? \"What's That I Smell? The Claims of Aromatherapy,\"

Optiuni
Recomandari
Articole
Aproape totul despre slabire