Abuzul de alcool în vacanţă

În timp ce dozele mici de alcool, până la două pahare pe zi, reduc riscul de a suferi un atac de cord, cantităţile mai mari cauzează firbrilaţii atriale, fenomen ce se manifestă prin bătăi neregulate ale inimii. Fibrilaţia duce la formarea de cheaguri de sânge în interiorul inimii, iar acestea pot ajunge la creier şi bloca o arteră fapt ce duce la apariţia unui atac.
Studiile au arătat că riscul este mai mare în cazul băutorilor înrăiţi. Consumul moderat sau deloc de alcool menţine un nivel scăzut de risc, dar când se ajunge la cinci pahare pe zi sau mai mult acest risc creşte substanţial, modificările tensiunii arteriale şi ale condiţiei inimii fiind notabile.
Astfel s-a identificat un anume sindrom al atacului de vacanţă, caracterizat prin alterarea ritmului cardiac în perioadele în care oamenii sunt în concediu iar tendinţa de a mări consumul de alcool creşte.
Recomandările curente pentru prevenirea atacurilor sunt de nu mai mult de două pahare pe zi pentru bărbaţi şi unul pentru femei, iar în cazul sarcinii abstinenţa este de dorit.
(Sursă – The Guardian)


Optiuni
Recomandari
Articole
ÃŽn 10 ani se vor crea inimi